Oferta a fost vanduta/inchiriata
Penthouse spectaculos | terasa 60 mp | Marasti zona excelenta
Descriere apartament
Penthouse in proiect nou, intr-o zona semicentrala, aproape de Piata Abator, ideal pentru persoanele moderne, care doresc sa aiba acces rapid in oras, dar care au nevoie de o oaza de liniste cand se intorc acasa !
Locuinta cu doua camere dispune de o suprafață extrem de generoasă, cu spații comune ample. Bucătăria open space, alături de locul de luat masa și sufragerie, se întinde pe o suprafață de aproape 33 de metri pătrați. Fiind inima oricărei case și locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului de acasă, această zonă este vedeta locuinței alaturi de terasa care inconjoara toata suprafata locuita.
Dormitorul, are o suprafață de aproximativa de 15 metri pătrați, prevăzut, din construcție, cu dressinguri, astfel încât spațiul să nu mai fie încărcat suplimentar cu dulapuri care, de multe ori, sunt inestetice și adună mult praf. Mai mult, pentru perioadele de siestă sau, pur și simplu, pentru a admira priveliștea deosebită oferită de acest imobil, dormitorul matrimonial dispune de acces spre terasă.
Grupul sanitar mare, în care poate fi instalată inclusiv o cadă de baie, completează acest apartament.
Este situat la etajul 6 din 6, avand suprafata utila de 63.60 mp + terasa de 60 mp, fiind compartimentat dupa cum urmeaza:
- 1 living cu bucatarie open space;
- 1 dormitor;
- 1 baie;
- 1 antreu cu spatiu de depozitare;
- 1 terasa.
Imobilul beneficiaza de urmatoarele facilitati premium:
- parcare subterana pe 2 niveluri;
- spatiu comercial la parter;
- supraveghere video 24/7;
- spatiu verde;
- arbori ornamentali;
- loc de joaca pentru copii in curtea interioara;
- pavaj cu piatra cubica;
- punct de colectare selectiva a deseurilor;
- lift ultramodern;
- pardoseala si trepte placate cu piatra naturala;
- iluminat LED.
Apartamenul se preda la stadiul de semifinisat cu urmatoarele dotari:
- incalzire in pardoseala;
- centrala termica proprie pe pozitie;
- balcoane si terase placate cu gresie ceramica si balustrada din sticla securizata;
- video-interfon;
- pozitii pregatitie pentru rulouri si sistem cu aer conditionat.
Curtea interioară privată este unul dintre cele mai importante spații ale acestui imobil. Din acest motiv, este dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru relaxare:
- loc de joacă pentru copii;
- spațiu verde;
- arbori ornamentali;
- Iluminat cu LED;
- pavaje din piatră cubică;;
- punct de colectare selectivă a deșeurilor proiectat respectând toate standardele de siguranță sanitară;
- premontaj pentru cutiile operatorilor de servicii de telecomunicații.
La pretul afisat se adauga TVA !
Pretul parcarilor este de: 14000 Euro, in functie de dimensiune si nivel, acestea fiind disponibile doar la subteran.
CF o sa fie eliberat la sfarsitul luni Iulie 2023 !
Pentru mai multe detalii, oferte si vizionari, contactati-ne cu incredere!
O zi frumoasa !
ID intern: KLP3021
ID Oferta: KLP3021
Pret Vanzare: | € 220,000 +TVA |
---|---|
Zona: | Marasti |
Suprafata utila: | 63.60 mp |
Confort: | 1 |
Compartimentare: | semidecomandat |
Etaj: | 6/6 |
Nr. etaje imobil: | 6 |
Numar Bai: | 2 |
Numar Balcoane: | 2 |
Reper: | Semicentral |
Tip Imobil: | Bloc |
Numar Camere: | 2 |
An Constructie: | 2021 |
Structura: | Caramida |
Destinatie: | Birou, Locuinta |
Actualizat la: | 11 Octombrie 2023 |
Numar de afisari: | 181 |
Caracteristici generale
- Acces: Fata,
- Acces internet: Cablu, Fibra optica, Wireless, Dial-up,
- Balcoane: Nu este inchis,
- Bucatarie: Deschisa,
- Calorifere: Otel,
- Destinatie: Locuinta, Birou,
- Electrocasnice: Fara,
- Ferestre: Termopan,
- Geam baie: Da,
- Incalzire: Centrala proprie,
- Interfon: Da,
- Izolatii termice: Exterior,
- Lift: Da,
- Mobilat: Nemobilat,
- Pereti: Glet,
- Podele: Nefinisat,
- Servicii: Administrare, Curatenie, Supraveghere video,
- Stadiu Finisare: Semifinisat,
- Strazi: Asfaltate, Mijloace de transport in comun, Iluminat stradal,
- Tip Bloc: Bloc,
- Tip Structura Bloc: Caramida,
- Usa intrare: Metal,
- Utilitati: Apa, Canalizare, Gaz, Curent, Cablu TV,
- Vecinatati Spatii: Trafic Pietonal, Intersectie circulata, Benzinatie, Piata, Ultracentral, Central, Mall, RATB, Centru universitar, Scoala/gradinita, Autobuz, Zona comerciala, Restaurant/pub, Banca, Supermarket, Cinema, Fastfood, Parc,
- Vedere: Fata,